sâmbătă, 1 iunie 2013

Samsung Galaxy S4 mini. Pretul, afisat de rusi VIDEO

Samsung Galaxy S4 mini. Pretul, afisat de rusi VIDEO
Smartphone-ul va fi pe piata incepand din aceasta luna.
Samsung Galaxy S4 mini, smartphone anuntat in urma cu cateva zile de compania din Coreea de Sud, va fi la vanzare in Rusia la pretul de 19,990 ruble, adica in jur de 630 de dolari, pentru varianta dual-SIM. Informatia a aparut in contextul in care Samsung nu a facut nicio precizare in comunicatul pe care l-a dat saptamana aceasta pentru a anunta noul gadget, anunta gsmarena. 
In Rusia, preturile telefoanelor sunt destul de mari. Modelul Galaxy S4 costa acolo 29,999 ruble, adica 945 de dolari. Cel mai bine este sa analizam sumele procentual, caz in care aflam ca Galaxy S4 mini va fi pe piata la 67% din pretul cu care se vinde acum S4.
Versiunea compacta a Galaxy S4 are un ecran Super AMOLED de 4,3 inch, o camera foto principala de 8MP, camera frontala de 1,9MP, procesor dual-core de 1,7GHz si cantareste numai 107 grame. Caracteristicile publicate acum sunt aceleasi cu cele aparute din greseala pe site-ul Samsung.
Noul gadget va putea folosi multe din programele de la Galaxy S4, cum ar fi Sound and Shot, care adauga sunete pozelor sau Panorama Shot.
Mini vine cu multe din aplicatiile care se gasesc si pe Galaxy S4: S Travel, aplicatie cu recomandari de vacanta, Chat ON, S Translator si WatchON, care transforma telefonul in telecomanda pentru anumite televizoare si DVD playere.
S4 Mini va fi disponibil in doua culori: alb si negru. Operatorul britanic Three a afisat un video cu noul telefon: 

joi, 9 mai 2013

Costurile fabricarii unui Samsung Galaxy S4: 237 de dolari

Costurile fabricarii unui Samsung Galaxy S4: 237 de dolari

Compania coreeana foloseste componente produse de subsidiare raspandite in intreaga lume, tocmai de aceea pretul fabricarii unui terminal este destul de mic.
Compania de cercetare IHS a analizat componentele noului terminal Samsung Galaxy S4 si a ajuns la concluzia ca producerea versiunii de 32GB costa compania doar 237 de dolari. Pretul este cu atat mai surprinzator cu cat versiunea de 16GB se vinde in Statele Unite cu 639 de dolari, fara abonament.

Costurile fabricarii S4 nu sunt cu mult mai mici decat cele pentru tableta Galaxy Note (270$). Prin comparatie cu eternul rival, noul terminal al celor de la Samsung cheltuie mai multi bani pe productie decat modelul de 16GB al iPhone 5 (205 dolari, conform aceleiasi companii de cercetare).

Procesorul folosit pentru terminalul S4 vandut in Statele Unite este Snapdragon (de la Qualcomm) care costa 20 de dolari, in timp ce pentru telefonul vandut in Coreea, producatorul foloseste un procesor propriu (Exynos 5 Octa) care costa 28 de dolari. IHS mai estimeaza ca memoria flash de 16GB costa 28 de dolari, display-ul si partile care ajuta la functia touchscreen nu fac mai mult de 75$, in timp ce procesorul de imagine (produs de compania japoneza Fujitsu) se importa la pretul de 1,5 dolari.

Spectacol pe cer: un "bici solar" a fost fotografiat de NASA in timpul maximului de activitate a astrului diurn

Spectacol pe cer: un  bici solar  a fost fotografiat de NASA in timpul maximului de activitate a astrului diurn
Agentia spatiala din Statele Unite a reusit sa capteze unul dintre cele mai frumoase si fascinante momente in care Soarele este actorul principal.
"Sesiunea foto" al carei subiect a fost Soarele a avut loc pe 3 mai, NASA reusind cateva capturi cu adevarat spectaculoase, in una dintre acestea aparand un adevarat "bici solar". Astrul din centrul sistemului nostru se afla in 2013 in varful activitatii sale din ultimii 11 ani.

Asemenea "protuberante" afecteaza activitatea meteorologica a Pamantului, cresterea acestora in aceasta perioada fiind una obisnuta, conform astronomilor. "Biciul solar" este format din plasma, un gaz format din hidrogen si heliu, gaz incarcat electric.
Exploziile de acest fel nu pot atinge atmosfera Pamantului ca sa afecteze activitata umana dar poate deranja comunicarea prin satelit, inclusiv a celor pentru pozitionare (GPS). Intreruperea comunicatiilor poate dura de la minute pana la ore intregi.

Sursa: Yoda.ro

Nokia Lumia 928 versus iPhone 5 si Galaxy S III. Testul cel mai greu pentru camerele telefoanelor

Nokia Lumia 928 versus iPhone 5 si Galaxy S III. Testul cel mai greu pentru camerele telefoanelor

Cand lumina e slaba, iar obiectele sunt in miscare, camera foto a unui telefon e pusa intr-o situatie dificila.
Nokia Lumia 928, cu camera PureView, urmeaza sa fie lansat peste cateva zile, iar compania finlandeza face eforturi pentru a crea un pic de "buzz".
Pe canalul de YouTube NokiaUS a aparut un filmulet in care camera PureView de la Lumia 928 este comparata cu cele de pe iPhone 5 si Galaxy S III. Testul este dificil. Filmarea se realizeaza noaptea, intr-un parc de distractii din New York, asadar avem lumina slaba si obiecte in miscare. 

Videoul comparativ postat de Nokia da drept castigator modelul lor, Lumia 928, care ar oferi culori mai saturate si o focalizare mai buna.
Despre noul telefon se spune ca ar urma sa aiba o camera de 8,7 MP. E insa, posibil, sa fie destinat doar pietei americane.

duminică, 5 mai 2013

Apple ii da $10.000 utilizatorului care descarca aplicatia cu numarul 50.000.000.000


Apple ii da $10.000 utilizatorului care descarca aplicatia cu numarul 50.000.000.000
Persoana care va descarca aplicatia cu numarul de 50 de miliarde va primi un premiu de 10.000 de dolari, cu mentiunea ca acesti bani trebuie folositi doar in App Store
Cei care vor descarca urmatoarele 50 de aplicatii dupa ce va fi atins acest moment istoric vor primi cate 500 de dolari ce vor putea fi cheltuiti in acelasi mod.
Apple a instalat chiar un contor special pe pagina, ce ajunsese sambata  la pranz in jurul numarului 49,367,868,000

isoHunt si KickAssTorrents ar putea fi interzise. Tara care a inceput lupta cu pirateria online

isoHunt si KickAssTorrents ar putea fi interzise. Tara care a inceput lupta cu pirateria online

Lovitura grea primita de site-urile de torrente din Grecia. AEPI, un grup care protejeaza dreptul la proprietate intelectuala a cerut in justitie ca mai multe site-uri de download ilegal sa fie interzise.
Lupta impotriva descarcarilor ilegale de pe internet a inceput sa prinda contur si in Grecia, tara in care recent a aparut AEPI sau Societatea Greaca pentru Protectia Proprietatii Intelectuale, grup care cere in instanta ca site-uri precum isoHunt, KickAssTorrents, 1337x si H33T, printre multe altele, sa devina inaccesibila celor conectati la Internet, scrie TorrentFreak.com.
Conform sursei citate, chiar si TorrentFreak, dar si The Pirate Bay vor fi incluse pe lista in decursul acestei luni.
Miscarea vine intr-un moment in care numai in ultima luna peste 27 de domenii din Marea Britanie si Italia au fost blocate de autoritati, pentru ca tot mai multe tari, printre care Franta, Norvegia, Spania si Statele Unite ale Americii sa isi extinda listele cu site-urile interzise care promoveaza si sustin pirateria online.
Astfel, AEPI a cerut in instanta ca ISP-urile site-urilor KickAssTorrents, isoHunt, 1337x, H33T, Greek.to, Greek-Team.cc, P2Plaent.net, Tsibato.info, GreekDDL.eu si Greek-Best.com sa fie blocate.

SUPER VIDEO. Cea mai tare iluzie optica a momentului pe net. Cum iti poate lua mintile acest clip

SUPER VIDEO. Cea mai tare iluzie optica a momentului pe net. Cum iti poate lua mintile acest clip

O camera video, o foaie de hartie, doua maini si cateva capturi foto pot fi transformate cu ajutorul unei idei geniale intr-un clip cu adevarat demential.
Iluzia se numeste "ScreenGrab" si a reusit sa transforme cateva obiecte simple intr-o "joaca" senzationala.
Iata ce se intampla in acest clip :)



Sursa : Yoda.ro

Samsung Galaxy Note III, specificatiile au aparut pe Internet

Samsung Galaxy Note III, specificatiile au aparut pe Internet

Telefonul va avea ecran de 5,99 inch si alte specificatii generoase
Samsung Galaxy Note III va avea procesor Exynos 5 Octa cu 8 nuclee si procesor grafic Mali 450 cu 8 nuclee, potrivit SamMobile, care citeaza surse din interiorul Samsung.
Viitorul telefon care se va lansa cel mai probabil in septembrie la IFA Berlin va avea 3 GB de RAM.
De asemenea, ecranul Super AMOLED va avea 5,99 inch si va fi Full HD, iar camera principala va avea 13 MP. Se mai spune, in plus, ca bezelul sau rama a ecranului, va fi subtire.
Sistemul de operare va fi Android 4.3, iar Samsung va folosi interfata Touch-Wiz cu mai multe functii inteligente. Cei de la SamMobile mai spus ca viitorul telefon va avea si S-Pen.

joi, 2 mai 2013

Prima pagina de internet din istorie a fost functionala din nou... dar pentru scurta vreme

Prima pagina de internet din istorie a fost functionala din nou... dar pentru scurta vreme

Creata de Tim Barners-Lee la CERN, prima pagina web a clacat la putin timp dupa ce a fost pusa din nou "in functiune".
La 20 de ani de la aparitia ei, prima pagina de internet a ajuns din nou online, gratie unor tineri care vor sa puna in functiune si primul server, realizat chiar de Steve Jobs. Tim Barners-Lee, un profesor londonez care a ajuns sa lucreze la celebrul CERN de la Geneva, a avut ideea creerii unei retele "prin informatia sa ajunga la oricine, oricand" in 1989, dar a trebuit sa mai astepte pana 1993.

Prima echipa a WWW Project a avut viziune si incredere, ambele induse chiar de el, Tim Berners-Lee.

Dan Noyes, si el participant la nasterea internetului, a laudat si numele foarte bine ales (World Wide Web), considerandu-l drept unul special pentru "un proiect mare, gigantic, chiar". Profesorul Noyes a mai spus ca exista mai multe copii ale primului site, echipa lui cercetand dupa acestea.
Echipa care a pus din nou in functiune prima pagina web lucreaza acum la reconditionarea primului server, server creat din primul calculator al lui Steve Jobs. Computerul NeXT este acum in proprietatea CERN.

Sursa: Yoda.ro

Un nou joc pe calculator poate intineri creierul cu 3 ani in 10 ore. Efectul tine 1 an

Un nou joc pe calculator poate intineri creierul cu 3 ani in 10 ore. Efectul tine 1 an


"Mai eficient decat dezlegarea cuvintelor incrucisate", asa este prezentat jocul Road Tour, un joc testat pe persoane trecute de 50 de ani.
Jucat timp de 10 ore, Road Tour a reusit sa imbunatateasca activitatea creierului persoanelor in varsta. Dupa studii amanuntite, compania producatoare sustine ca, practic, creierul "intenereste" cu 3 ani, iar beneficiile se pot simti si peste un an.

Bazat pe recunoasterea unor imagini, jocul a fost testat pe 700 de persoane trecute de varsta de 50 de ani si este descris ca fiind mai eficient decat dezlegarea cuvintelor incrucisate. Cercetarile au aratat ca marirea atentiei si vitezei de reactie poate duce chiar la o intinerire a creierului cu 7 ani.

In raportul dat publicitatii se mai arata ca prin acest joc creste si calitatea vietii prin faptul ca numarul de depresii scade si, odata cu el, scade si suma cheltuita pe medicamente. Jocul este disponibil online pentru 10 dolari pe luna, cu o reducere substantiala pentru abonamentul pentru un an.
Sursa : Yoda.ro

iPhone 5S vine mai devreme. Data lansarii, zarita intr-un document intern

iPhone 5S vine mai devreme. Data lansarii, zarita intr-un document intern
Cei de la Apple se vad nevoiti sa apese pedala de acceleratie, pentru ca rivalii de la Samsung au un telefon cu specificatii mult peste iPhone 5.
Compania Apple va lansa noul iPhone 5S mai devreme decat era estimat. Potrivit unui document intern vazut la un operator de telefonie din Japonia, data oficiala a lansarii noului smartphone Apple este 20 iunie, gadgetul urmand sa fie disponibil in magazine incepand din iulie, scrie gmsarena.
Acelasi document mai arata ca telefonul va purta numele iPhone 5S si va folosi sistemul de operare iOS 7. De asemenea, camera foto a noului smartphone Apple va fi imbunatatita de la 8MP, cat are iPhone 5, la 13MP pentru noul model.
Zvonurile din acest moment sustin ca iPhone 5S va avea si o camera secundara de 2MP care va fi capabila sa filmeze videoclipuri Full HD. Se presupune ca cele doua camere vor putea fi folosite in paralel, cum se intampla pe mai multe modele de la LG si Samsung.
Deocamdata nu se stie cata credibilitate poate avea documentul japonez, asadar cel mai bine este sa luati aceste informatii drept zvonuri. Pana acum data vehiculata pentru lansarea lui iPhone 5S era 29 iunie, insa nici aceasta nu era oficiala.
Sursa :Yoda.ro

luni, 29 aprilie 2013

Cum ajung programatorii la salarii de 1.500 de euro/luna. "Ne pregatim singuri, facultatea nu ajuta"

Cum ajung programatorii la salarii de 1.500 de euro/luna. Ne pregatim singuri, facultatea nu ajuta

Ca programator, poti lua din start 1.000 -1.500 de euro, dar, din pacate, nu devii specialist in facultate.
Cursurile nu sunt adaptate la aceasta piata aflata mereu in schimbare, cum se intampla la marile universitati din Marea Britanie sau Statele Unite.
Tinerii nostri trebuie sa-si plateasca singuri cursuri costisitoare sau sa fure de pe internet tot ce stiu altii, ca sa-i impresioneze pe angajatori.


Una dintre cele mai descarcate aplicatii pe mobil zilele acestea stie sa cheme taxiul in locul nostru si ne scuteste de melodiile enervate puse din dispecerat, in timp ce asteptam sa ni se gaseasca o masina. E o solutie folosita in multe orase aglomerate ale lumii.
Tot un smartphone ne poate face o lista cu preturile produselor pe care le cumparam de obicei sau ne poate intermedia legatura cu un contabil care sa ne scape de dureri de cap. Astfel de idei bune exista, dar sunt puse in practica greu pentru ca nu avem destui programatori priceputi. 

Samsung Galaxy Note III, in imagini aparute pe net? Cat de mare e ecranul

Samsung Galaxy Note III, in imagini aparute pe net? Cat de mare e ecranul

Zvonurile despre aparitia acestui telefon sunt din ce in ce mai multe in ultima perioada.
O imagine cu Samsung Galaxy Note III a aparut pe Internet, crescand in intensitate zvonurile privind lansarea noului telefon al companiei din Coreea de Sud.
Despre telefonul care a aparut in imaginea postata pe net se spune ca ar avea ecran de 5,9 inch. Gadgetul va veni cu un display Full HD, cu procesor Exynos 5410 Octa, cu 4 Cortex A15 la 2,0 GHz si alte 4 Cortex A7 la 1,7 GHz.
Urmasul lui Samsung Galaxy Note II, ar urma sa aiba 3 GB de RAM si sistemul de operare Android 4.2 Jelly Bean.
Sursele mai precizeaza ca telefonul ar urma sa fie prezentat la targul de tehnologie IFA Berlin, care va avea loc pe 6-11 septembrie, potrivit gsmarena.

Sfarsitul Facebook? Reteaua sociala pierde lunar milioane de utilizatori

Sfarsitul Facebook? Reteaua sociala pierde lunar milioane de utilizatori

Acestia provin in special din tarile dezvoltate precum SUA sau Marea Britanie.
Facebook pierde lunar milioane de utilizatori in Statele Unite, Marea Britanie si alte piete mature, potrivit firmelor de analiza a pietei, in conditiile in care retelele alternative de socializare atrag atentia celor aflati in cautarea unor noi platforme online, relateaza The Guardian, citat de Mediafax.
Analistii anticipeaza ca veniturile Facebook au urcat in primul trimestru cu 36%, dar studiile sugereaza ca expansiunea companiei in Statele Unite, Marea Britanie si alte tari europene mari a atins nivelul maxim.
Cea mai mare retea de socializare la nivel mondial a pierdut in luna martie 6 milioane de vizitatori din SUA, reprezentand o scadere de 4% a numarului acestora, potrivit firmei de analiza SocialBakers. In Marea Britanie, numarul utilizatorilor s-a redus cu 4,5%, respectiv cu 1,4 milioane de persoane.
In ultimele sase luni, Facebook a pierdut aproape 9 milioane de vizitatori în Statele Unite si 2 milioane in Marea Britanie. O tendinta similara se inregistreaza in Canada, Spania, Franta, Germania si Japonia, unde Facebook are printre cei mai multi utilizatori.
Un purtator de cuvant al Facebook a refuzat sa comenteze.

duminică, 28 aprilie 2013

Teleportarea, mijlocul de transport al viitorului

Teleportarea, mijlocul de transport al viitorului

In trecut, teleportarea se rezuma la idei si planuri. Astazi, multi cercetatori ii dau sanse reale acestui domeniu.
Teleportarea a fost definita, prima data, drept o ciudata anomalie in care ”lucrurile dispar si apar in alt loc”. Expresia ii apartine lui Charles Fort, si a fost publicata in cartea lui, Lo!, publicata in 1931. Dupa ce Fort si-a expus ideea, multi producatori de filme, carti si jocuri s-au inspirat, iar acum aproape orice om stie ce inseamna teleporarea.

Teleportarea in filme si carti
In celebra poveste  „Nopti arabe” al lui Aladdin, duhul din lampa putea sa transporte pe oricine instantaneu din China in Maroc si inapoi, si in plus sa teleporteze si un intreg palat cu el.
In Harry Potter, J.K. Rowling expune mai multe metode de teleportare, si toate magice.Aparitia si disparitia le permitea vrajitorilor sa treaca dintr-un loc in altul, iar daca vrajitorul nu avea destula experienta, se putea dezmembra lasand parti din corp in urma. Un vrajitor foarte bun putea lua inca o persoana cu el in timpul teleportarii. Pentru a se putea teleporta, vrajitorii trebuiau sa aiba o licenta speciala, care li se dadea doar celor care depaseau o anumita varsta. Tot cei cu experienta puteau folosi si praful magic, utilizat tot pentru a putea teleporta pe cineva.
Cand Goku a parasit locul razboiului de pe planeta Nemek, din desenul animat Dragon Ball, a plecat pe planeta Yardrat, iar lucuitorii acesteia l-au invatat cum sa se teleporteze. Pentru a se putea teleporta, el isi punea degetul in mijlocul fruntii si se concentra asupra chi-ului lui.

Teleportarea in serialele celebre
Cea mai lunga serie de filme SF de la BBC, Doctor Who, ne-a aratat numeroase moduri de teleportare de-a lungul anilor. In episodul numit „The Keys of Marinus”, Who isi alege pe un calculator locul unde vrea sa se teleporteze, iar dupa ce alege coordonatele, se urca pe un platou special si isi incepe aventura. In alt episod foloseste un mod de teleportare numitTransmat (T-Mat), pe care razboinicii ghetii il utilizeaza pentru a transporta arme biologice.
In serialul de succes al celor de la ABC, Lost – Naufragiatii, teleportarea este vazuta drept  calatorie in timp. Personajul Benjamin Linus este teleportat de pe insula dupa ce roteste o roata antica din lemn, dintr-o cladire parasita. Ajunge cu opt luni in viitor, in desertul Tunisian. John Locke trece printr-o experenta asemanatoare dupa ce roteste aceeasi roata din lemn, dar invers. De asemenea Hugo, Jack Shephard, Kate Austen si Sayid Jarrah sunt teleportati din zborul Ajira Airways 316 din 2007, inapoi pe insula, dar in anul 1977.
Conceptul de „teleportare” este mai cunoscut datorita seriei Star Trek. Din cauza bugetului redus, producatorii au decis ca teleportarea sa se faca printr-o metoda foarte usoara si ieftina, membrii echipajului dispareau intr-o secunda, iar in secventa urmatoare apareau printr-un instantaneu. Teleportarea din Star Trek este cea mai cunoscuta metoda de teleportare din cartile si filmele SF. Transportorul este folosit pentru a deplasas oamenii de pe o naveta pe alta sau de pe naveta pe o planeta . Persoanele sau lucrurile sunt puse pe o platforma in care sunt dezmembrate particula cu particula si asamblate la loc, la destinatie.
In Transformers, personajul numit Skywarp, un membru al Decepticonilor, era capabil sa sa se teleporteze de la un loc la altul. Tranformerii mai utilizau si un dispozitiv numit Space Bridgepentru a calatori, deobicei de la Cybertron pana la o planeta din sistemul solar.
Si in foarte cunoscultul serial Twilight Zone, in episodul Valea Umbrelor, principalul personaj este teleportat si i se spune sa nu dezvaluie tehnica, deoarece ar fi foarte periculoasa si ar putea distruge lumea.

Jocurile virtuale, cea mai inovativa metoda de a dezvolta teleportarea
In Call of Duty: World at War, in zombie mode, personajul principal se poate teleporta in 3 locuri, iar o teleportare costa 1500 de puncte.
Sorceress, personajul din Diablo II, este capabil sa dezvolte o abilitate de teleportare si viteza de-a lungul nivelurilor. Orice caracter poate cumpara un portal care il duce pana in oras si inapoi. Acestea trebuie activate, iar dupa prima folosire se dezactiveaza automat.
Avatatarurile din cunoscutul joc online Second Life au abilitatea de a se teleporta oriunde. Aceasta ii ajuta foarte mult, deoarece spatiile sunt mari si pentru a socializa sau a te duce sa cumperi ceva de la magazine ar dura foarte mult timp. Utilizatorii au scurtat cuvantul „teleportare” si acum este conoscut drept TP.
Pe langa aceste jocuri foarte cunoscute, teleportarea mai este regasita si in The Sims, Starcraft, Team Fortress, Unreal Tournament series, World of Warcraft, Need for Speed si altele.

Teleportarea prin experimente, de la succes la groaza
In 1943, un presupus proiect condus de Albert Einstein si Nikola Tesla a speriat o lume intreaga. Oficialii armatei ammericane testau efectele invizibilitatii asupra navelor militare, in portul Philadelphia. Ceea ce a urmat in 28 octombrie 1943 ar fi fost un cosmar, spun martorii. Membrii distrugatorului USS Eldridge, pe care s-a facut experimentul, ar fi trait cosmarul vietii lor.
Dupa spusele martorilor si oamenilor implicati in proiect, dupa un timp de la pornirea generatoarelor electrice foarte puternice aflate pe distrugator, Eldrige a fost invaluita cu o ceata foarte deasa alb-verzuie, care dupa scurt timp devenea materiala. Imediat dupa acest eveniment, nava ar fi disparut de pe radare si nu ar mai fi fost vizibila.
Dupa 5 minute nava ar fi aparut misterios, iar imaginea de dupa experiment i-ar fi ingrozit pe toti. Membrii echipajului ar fi fost carbonizati partial sau total, unii disparusera, altii ar fi prezentat semne de dementa, iar unii membri ar fi fost chiar integrati in structura metalica a distrugatorului. Si mai ciudate sunt declaratiile mai multor martori de la baza navala din Norfolk. Acestia ar fi spus ca in timpul experimentului ar fi vazut nava in portul Norfolk, aflat la peste 600 de kilometri distanta, ceea ce ar fi presupus teleportarea intregului distrugator. Imediat dupa aceasta tragedie, armata americana ar fi oprit experimentul, ramanand totul secret.
Cei de la Institutul de tehnologie din California impreuna cu alti cercetatori au teleportat un foton. Acestia au citit structura atomica a fotonului si au trimis-o printr-un cablu coaxial, pentru a crea o copie a acestuia. In 2002, alti cercetatori de la Universitatea din Australia ai mai teleportat o raza laser, experimentul fiind un succes.
De asemenea, chinezii sustin ca ar fi teleportat o particula la 143 km, cea mai mare distanta atinsa pana acum.

Ce ne rezerva viitorul in acest mijloc de transport?
Teleportarea cuantica sau calatoria in timp pare sa fie directia in care se duc oamenii de stiinta. O cercetare realizata de Jay Olson si Timothy Ralph arata cum particulele cuantice pot calatori in viitor. Particulele trebuie amplasate in doua locuri diferite si trebuie sa fie identice pentru a putea calatori in timp. Momentan sunt doar la studii si ar mai putea trece cateva sute sau mii de ani pana cand am putea auzi de teleportarea unui obiect sau a unei fiinte in timp sau cel putin in alt loc de pe pamant. Cativa cercetatori spun ca secretele teleportarii ar putea sa se ascunda si in experimentul celor de la Geneva legat de Bosonul Higgs.

"Balonul" magnetic care protejeaza Pamantul de particulele solare, aratat publicului de oamenii de la NASA

Balonul  magnetic care protejeaza Pamantul de particulele solare, aratat publicului de oamenii de la NASA

Oamenii de stiinta au dat publicitatii imagini cu o gigantica "bula", cunoscuta sub numele de magnetosfera, care protejeaza Terra de particulele solare.
Conform NASA, Pamantul este protejat de un imens "balon" care respinge particulele solare care ar putea face rau omenirii. Agentia americana a analizat aceasta protectie timp de patru ani (intre 1998 si 2002) pentru a afla daca aceasta "bula" are doar rol de protectie a planetei noastre.

Imaginea creata pe computer arata cum aceasta protectie face tot posibilul ca "micuta" planeta pe care locuim este capabila sa calatoreasca prin spatiu fara a crea probleme celor care o populeaza. Chiar si magnetosfera are o protectie, ea fiind "invelita" de un soi de arc care amortizeaza atacurile venite dinspre Soare.

Magnetosfera, cum este numita "protectia" Terrei, protejeaza planeta de pericole dar este si cauza din care - daca energia solara reuseste sa treaca - au loc furtunile solare, cauza deteriorarii satelitilor GPS. Oamenii de stiinta considera ca informatiile despre acest "invelis" protector al Terrei ajuta in cercetarea vanturilor solare si a felulu in care materialele solare ajung sa intre in atmosfera planetei noastre.

Computerul care poate depista cancerul mai repede decat doctorul


Computerul care poate depista cancerul mai repede decat doctorul
Formulele matematice pot face mai multe decat doctorul oncolog in depistarea si tratarea cancerului.
Rezultatele consultatiilor si trecutul medical al pacientului sunt mai eficiente in depistarea si tratarea cancerului daca sunt introduse intr-un computer care ruleaza un program special de oncologie. Mai mult decat atat, formulele matematice pot stabili cu o mai mare exactitate daca pacientul are nevoie de radioterapie sau chimioterapie.
Este opinia lui Cary Oberjie, doctor oncolog la Maastricht University Medical Hospital din Olanda, care a folosit programul bazat pe calcule matematice pe 121 de pacienti pentru a afla cati dintre acestia vor mai fi in viata doi ani dupa extirparea tumorii si cati dintre cei din urma vor suferi din cauza problemelor de respiratie. In majoritatea cazurilor, prognozele computerului au fost mai aproape de adevar decat cele ale medicilor oncologi.

Doctorul care a condus cercetarea a mai afirmat ca nu se pune problema inlocuirii factorului uman in procesele de depistare si vindecare ale cancerului, doctorul fiind "foarte important in aceasta ecuatie". Opinia doctorului Oberjie este impartasita si de Alan Ashworth, director executiv la Institute of Cancer Research din Londra, care sustine ca se foloseste de mai multa vreme de computer in lupta cu cancerul.

Bateria pentru telefonul mobil care se poate incarca in mai putin de o secunda


Bateria pentru telefonul mobil care se poate incarca in mai putin de o secunda
Cercetatorii de la Illinois University au reusit sa dezvolte o baterie care este de 1.000 de ori mai puternica decat cea obisnuita, din litiu.
Chiar daca, in ultima vreme, tehnologia face ca dispozitivele pe care le folosim sa fie din ce in ce mai puternice dar si mai mici, bateriile au ramas in urma, marimea si puterea lor neeusind sa tina pasul cu evolutia. Tocmai de aceea, cercetatorii de la Illinois University au creat bateria care este de 1.000 de ori mai puternica decat ce se afla acum pe piata.

Oamenii de stiinta au reusit sa creeze un catod care ajuta la incarcarea rapida, au dezvoltat si un anod care sa se potriveasca si le-au integrat, miscorandu-le, intr-o baterie care poate avea performante superioare. Astfel, teoretic, noua baterie poate fi folosita pentru un telefon de grosimea unei carti de credit si se poate incarca in mai putin de o secunda.

Daca va ajunge sa fie produsa pe scara larga, noua baterie ar putea fi folosita atat in gospodarie, pentru aparate electronice si electrocasnice, dar si in medicina, pentru lasere chrurgicale sau dispozitive cu senzori. Grupul de cercetatori americani este sigur ca noua inventie este un pas inainte de tehnologie.

Raspunsurile date de motorul de cautare al Google ar putea estima miscarile pietelor financiare



Analiza raspunsurilor date de Google pe o perioada determinata de timp au demonstrat ca gigantul american ar putea functiona ca un "semnal de alarma" pentru burse.
Jucatorii pe bursele din intreaga lume ar putea sa faca mai mult bani daca ar analiza cu mai multa atentie raspunsurile oferite de Google. Cercetarea care a durat 7 ani au demonstrat ca marile caderi ale pietelor financiare ar putea fi prevenite daca sunt interpretate corect.

Tobias Preis, profesor la Warwick Business School, Suzy Moat, doctor al University College London si Gene Stanley, doctor al Boston University isi fondeaza cercetarea dupa o atenta analiza a raspunsurilor oferite de Google Trends pentru 98 de termeni precum "credit", "nasdaq", "somaj", "impozit", "cifra de afaceri" si "profit". Algoritmii folositi in studiu au aratat clar ca investitorii pot fi avertizati cu destula vreme inainte de scaderea preturilor actiunilor unei companii, evitandu-se astfel eventualele falimente.

Cei trei profesori in economie sustin ca aici sta si secretul succesului pGoogle, chiar in raspunsurile pe care chiar motorul de cautare al companiei le ofera. Cercetarea a fost prezentata pe larg in Scientific Reports, o publicatie a Nature Publishing Group.

Ai cont pe Facebook? Fiecare Like pe care il dai costa incredibil de mult. Cati bani ar trebui sa primesti

Ai cont pe Facebook? Fiecare Like pe care il dai costa incredibil de mult. Cati bani ar trebui sa primesti

Un studiu realizat de o companie americana arata cat de mult valoreaza un Like
Cate Like-uri dai pe Facebook intr-o zi? Potrivit unui studiu, fiecare dintre ele valoreaza nu mai putin de 174,17 dolari. Acesta este pretul la care a fost evaluat un Like dat unui brand activ in reteaua de socializare fondata de Mark Zuckerberg.
Cercetarea a fost realizata de Syncapse, o cunoscuta companie specializata in analize ale retelelor sociale. In studiu au fost inclusi peste 2.000 de utilizatori de Facebook care le dadeau Like-uri unor branduri.
Se pare ca persoanele care ii dau Like unui brand pe Facebook sunt mai predispuse sa cumpere produsele respective. Ele cheltuiesc cu 116 dolari mai mult pe acele branduri intr-un an, comparativ cu cei care nu sunt fani pe Facebook ai respectivelor companii. 
De asemenea, utilizatorii care dau Like unor branduri sunt cu 18% mai multumiti de ele, comparativ cu non-fanii, si au o probabilitate mai mare cu 11% de a cumpara produsele acelei companii, anunta Gizmodo.

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Design by Rujan Mihnea Marian